Poate ca e din cauza ca e proaspat asternut in memorie de-l glorific atat, dar un singur cuvant imi vine in minte si acela e “balsam”.
Zilele Bucurestiului in 2008!
septembrie 18, 2008
Spre marea mea dezamagire, trebuie sa spun ca e prima oara cand aud de ele, desi editia initiatica a avut loc in 2002. Nu conteaza. In zilele de 20 si 21 septembrie, o sambata si-o duminica, sarbatorim Bucurestiul (oras gri, rupt de monotonie ici si colo, dar calul de dar nu se cauta, doar e prilej de destindere).
Aici e o prezentare mai pe scurt: http://www.bestmusic.ro/Evenimente_Zilele_Bucurestiului_2008_10405.html
Iar aici, programa completa: http://www1.pmb.ro/pmb/primar/zilele_bucurestiului_2008/Program_5_FINALZB.htm
Exista ceva pentru fiecare, de la proiectii arhitecturale, skateboarding si proiectii de filme pana la piese de teatru, muzee si concerte.
Sa cresteti mari!
(Tin sa mentionez ca daca nu aveti macar curiozitatea sa va documentati, sunteti fraieri.)
‘when the changers leave, the melodies don’t go back.’
august 2, 2008
(pentru continuarea titlului: http://onyxdemoness.deviantart.com/art/Bonepulse-93159912, pe deviantart. Bucata de literatura in engleza, daca aveti chef.)
a se asculta cu ochi inchisi, memorie deschisa.
Gloomy Sunday
iulie 13, 2008
little white flowers
will never awaken you.
Povestea melodiei e legata strans de viata compozitorului Rezső Seress, care in 1968, intr-o duminica, dupa 35 de ani de la lansarea melodiei, s-a sinucis.
Datorita legendei urbane conform careia melodia a provocat un val de sinucideri, ‘Gloomy Sunday’ e cunoscuta sub numele de ‘Hungarian suicide song’. Nu exista dovezi care sa ateste sinuciderile, fiind cel mai probabil o strategie de marketing.
Versurile originale scrise de Seress au fost inlocuite cu unele scrise de un poet ungur, iar in traducerea in limba engleza (exista 2 variante) s-a adaugat o a 3a strofa menita sa dea un ton mai optimistic.
Personal, cred ca varianta nemodificata ii aduce mai multa dreptate.
not where the black coach of sorrow
has taken you.
gloomy Sunday…
“We were to meet in freedom.”
ianuarie 24, 2008
‘Dogville‘, un film ce ma readuce la citatul meu preferat din ‘Death Note’: “This world is rotten.”
Cat de departe poate ajunge rabdarea si toleranta unui om? Sau cat poate rezista in fata nedreptatilor unei sorti care se mandreste cu bunatate sacerdotala?
Pe masura ce ideea insamantarii unei relatii intre cele doua personaje principale, Grace, eroina fugitiva si Tom, cel care o salveaza, inainteaza, privitorul este tiparit intr-un oras singuratic, plin de oameni cu diferite neajunsuri care pledeaza perfectiune si candoare. Grace este adapostita de trecut si acceptata ca membru al comunitatii in schimbul unor servicii ce tin de munca fizica. Cu cat creste riscul pe care si-l asuma locuitorii, cu atat serviciile se inmultesc, iar salariul scade impreuna cu umanitatea cu care Grace este privita, lasand descoperit un oras necrutator, stand in deriva morala. Dintr-o persoana concesiva, ea este transformata intr-un obiect al nevoii, la dispozitia fiecaruia, fie benevol fie fortat. Insa Grace nu reactioneaza. Isi indeplineste sarcinile cu o manifestare exterioara serafica, demascata ulterior ca aroganta. Incercarea ei de a-si recapata libertatea esueaza datorita increderii acordate pe negandite si evidentiaza hiba valorilor morale ale lui Tom, care isi scuza propria libertate ca un scop al lui Grace.
Grace devine de nerecunoscut, renuntand la persoana ei, zdrobita de ingaduinta pe care inca o mai arata orasului si prinsa intr-o capcana fara iesire. Decide, sfatuita de Tom, sa spuna adevarul in legatura cu fiecare locuitor, in speranta intelegerii si empatiei, ceea ce nu primeste, ba chiar este privata de dreptul de a avea sentimente, deoarece, la urma urmei, ea este vazuta doar ca sluga nevoilor si frustrarilor fiecaruia.
Punctul culminant al relatiei dintre Tom si Grace isi are timpul inainte de decizia finala a locuitorilor, cand Tom este refuzat de Grace cu fraza “eram sortiti sa ne intalnim in libertate”. Insa el insista, punandu-si bunastarea proprie in fata bunastarii ei. Indoit de credintele sale si indignat de o acuzatie corecta, Tom isi ia avant in declinul sau care va duce cu sine si pe cel al intreg orasului si o preda pe Grace pe mana mafiei. Ceea ce nu stie este ca tatal ei, capul mafiei, inca o mai iubeste.
Odata ce detine controlul suprem asupra vietii locuitorilor, Grace nu le mai cauta si in niciun caz, gaseste motiv locuitorilor orasului Dogville, pentru abuzurile la care a fost supusa, sfarsindu-le agonia.
Cel mai neobisnuit lucru la ‘Dogville’ este faptul ca a fost filmat pe un platou, fara case sau paliere speciale, imbinand pantomima cu actoria. Ceea ce a pornit ca un subiect banal care promitea un happy-end, a devenit captivant pana in punctul in care lipsa unui set a devenit neimportanta.
Destul de dragut filmul. Inversunat rau.
Taylor Mali- What do YOU do?
decembrie 2, 2007
o persoana pe care o respect.
participa la competitii de poezie (poetry slams) libera. tipul neconventional de poezie. tipul care nu rimeaza dar transmite la fel de multe idei. tipul care seamana cu proza.
iar Taylor Mali e un geniu. mighty ol’ youtube mi l-a prezentat prima oara intr-o seara ploioasa, genul de seara in care stii ca trebuie sa faci un anumit lucru, dar nu vrei nu ai timp… in schimb ai timp sa cauti pe internet. primul sketch pe care l-am vazut a fost “What teachers make” , care m-a amuzat foarte mult, pe de-o parte pentru ca una din aspiratiile mele e sa devin avocat (…cred, cel putin) si pe de-o alta parte pentru ca omul are talent de povestitor. Un sketch mi-a fost de-ajuns, am inchis fereastra Mozilla.
Peste 2-3 luni, nu mai stiu cat a trecut, anume azi, mi-a fulgerat prin minte filmuletul ala si l-am cautat din nou. Si de data asta m-am uitat si la celelalte filmulete. Cand voi fi mare, vreau sa pot vorbi ca el.
I give you…. TAYLOR MALI:
