Albastru de cianura

Agale prin parc, agale prin viata, azi ma plimbam. Am vazut 3 copii jucand sotron, 3 mame alaturandu-si capetele intr-o discutie aprinsa si 3 biciclete rezemate de bordura. Toate negre, unison. Trei pasi dupa, m-am saturat de plimbat si am luat-o cu prima masina care a oprit in statie plina cu haine inghesuite una in alta, impingandu-se cu coate ascunse spre usi. Urcasem in autobuz, jonglam cu geaca, ghiozdanul si mp3-ul in timp ce cautam cu privirea o femeie in cei 30-35 de ani ai ei, mai mult sau mai putin… neimportant. Femeie bruneta, cu bucle lasate si-un zambet clandestin. Statea cu capul sprijinit de geam si mima lejer munca unui dirijor cu ale ei degete de pianist. Nu eram singura care o fixa cu privirea, incat alti 3 o observasera. Ochii inchisi, urechi surde la zgomote exterioare si o expresie a fetei sublima. Am pomenit de zambetul clandestin? De-a dreptul cuceritor.

Trei femei in varsta isi fac cruce si-si departeaza pleoapele tot mai mult pana cand irisul devine un cerc perfect, clipesc si repeta actiunea, aratand cu degetul si soptind limpede pareri. Femei in varsta rujate in exces, neinteresante, plictisitoare. Nimic special. Ea, intre timp ingana o melodie straina si isi lua tot mai mult avant. Haina de langa ea isi ferea ochii. Prefera sa admire asfaltul prin geamul opus. Ce-i drept, era un asfalt minunat – curat si dezertat. Si cerul era minunat, gri de bruma.

Nu avea aer de zana, si nici inganatul ei nu era angelic, si in niciun caz nu ma impresiona frumusetea ei – dar fascinanta era! O melodie de vara pe fundal de septembrie posomorat, neapreciata de morti, sortita sa piara. Si totusi magica in refrenurile ei. Ridicata la arta magiei de cei ce-o condamna.

S-a trezit buimacita cand s-au deschis usile, a sarit din 3 pasi pe trotuar, s-a oprit si a privit autobuzul. Ochi albastri. Am zambit. A facut cu mana. Cui, nu stiu. Poate babelor revoltate.