“We were to meet in freedom.”

‘Dogville‘, un film ce ma readuce la citatul meu preferat din ‘Death Note’: “This world is rotten.”

Cat de departe poate ajunge rabdarea si toleranta unui om? Sau cat poate rezista in fata nedreptatilor unei sorti care se mandreste cu bunatate sacerdotala?

Pe masura ce ideea insamantarii unei relatii intre cele doua personaje principale, Grace, eroina fugitiva si Tom, cel care o salveaza, inainteaza, privitorul este tiparit intr-un oras singuratic, plin de oameni cu diferite neajunsuri care pledeaza perfectiune si candoare. Grace este adapostita de trecut si acceptata ca membru al comunitatii in schimbul unor servicii ce tin de munca fizica. Cu cat creste riscul pe care si-l asuma locuitorii, cu atat serviciile se inmultesc, iar salariul scade impreuna cu umanitatea cu care Grace este privita, lasand descoperit un oras necrutator, stand in deriva morala. Dintr-o persoana concesiva, ea este transformata intr-un obiect al nevoii, la dispozitia fiecaruia, fie benevol fie fortat. Insa Grace nu reactioneaza. Isi indeplineste sarcinile cu o manifestare exterioara serafica, demascata ulterior ca aroganta. Incercarea ei de a-si recapata libertatea esueaza datorita increderii acordate pe negandite si evidentiaza hiba valorilor morale ale lui Tom, care isi scuza propria libertate ca un scop al lui Grace.

Grace devine de nerecunoscut, renuntand la persoana ei, zdrobita de ingaduinta pe care inca o mai arata orasului si prinsa intr-o capcana fara iesire. Decide, sfatuita de Tom, sa spuna adevarul in legatura cu fiecare locuitor, in speranta intelegerii si empatiei, ceea ce nu primeste, ba chiar este privata de dreptul de a avea sentimente, deoarece, la urma urmei, ea este vazuta doar ca sluga nevoilor si frustrarilor fiecaruia.

Punctul culminant al relatiei dintre Tom si Grace isi are timpul inainte de decizia finala a locuitorilor, cand Tom este refuzat de Grace cu fraza “eram sortiti sa ne intalnim in libertate”. Insa el insista, punandu-si bunastarea proprie in fata bunastarii ei. Indoit de credintele sale si indignat de o acuzatie corecta, Tom isi ia avant in declinul sau care va duce cu sine si pe cel al intreg orasului si o preda pe Grace pe mana mafiei. Ceea ce nu stie este ca tatal ei, capul mafiei, inca o mai iubeste.

Odata ce detine controlul suprem asupra vietii locuitorilor, Grace nu le mai cauta si in niciun caz, gaseste motiv locuitorilor orasului Dogville, pentru abuzurile la care a fost supusa, sfarsindu-le agonia.

Cel mai neobisnuit lucru la ‘Dogville’ este faptul ca a fost filmat pe un platou, fara case sau paliere speciale, imbinand pantomima cu actoria. Ceea ce a pornit ca un subiect banal care promitea un happy-end, a devenit captivant pana in punctul in care lipsa unui set a devenit neimportanta.

Destul de dragut filmul. Inversunat rau.

purtai carouri.

Si aveai un mers lent, neafectat de viteza lumii din jur. Mi-ai salvat ziua.

Multumesc.

Galop.

Primul, al doilea, al 20lea fulg care se avântă de pe blocuri.

E 6: 30 dimineaţă, plus minus câteva secunde şi afară fulguie cum rareori fulguie într-un an bisect. Asta da, început de an. Fulguie şi nu se mai opreşte. Maşinile sunt acoperite de la parbriz pâna la numărul de înmatriculare in alb.

Am văzut un om… nu, doi, croindu-şi drumul prin zăpadă, alţi doi urcând într-o maşină şi un câine zgârâind-o (zăpada) la o parte. Mai răsar din stradă-n stradă urme bete de paşi: stânga, stânga şi iar dreapta. In mijlocul străzii.

Felinarele luminează fulgi. Mai mulţi fulgi, mai multă lumină reflectată. Mai multa lumină, mai puţin pot eu sa dorm. Atâta lumina încât scriu fără veioza. [ ] S-a mai stins un felinar. Mi-au mai cedat ochii. M-aş culca şi nu m-aş culca. M-aş trezi şi nu m-aş trezi.

Lasă urme pe trotuar şi se opresc la semafoare. Si-o remorcă cu zăpadă.

Mai degrabă aş dormi.